Oana Hagiescu – Blog de Mămiceală

Harta fericirii

harta fericirii

Fericirea este foarte diferită pentru fiecare dintre noi și, ca să fie și mai dificilă găsirea ei, se poate schimba de mai multe ori de-a lungul vieții. Nu ar fi mai ușor să avem harta fericirii? Să nu mai fim nevoiți să încercăm diverse lucruri, încolo și încoace și să nu știm, de fapt, ce vrem. 

Definiția pe care o dă DEX:FERICÍRE, fericiri, s. f. Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”. 

Dar cum ajungem acolo?

Conform unui studiu publicat la începutul lunii noiembrie 2019 de Eurostat, departamentul Comisiei Euopene responsabil de publicarea unor statistici comparabile pentru tot teritoriul UE, România se află în coada clasamentului fericii. Nu ne mirăm, așa este?

harta fericire
Sursa: Eurostat

Un alt studiu pe 2019 al World Happiness, publicație anuală a rețelei Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea Durabilă a Soluțiilor spune că Finlanda este cea mai fericită țară din lume. 

Să fie vorba oare de programele lor sociale sau de la siguranța pe care o simt în propria țară? Cel mai probabil.

În raport se mai aduc în discuție produsul intern brut, stabilitatea politică și economică, speranța de viață, ajutorul social, gradul de corupție, dar și altruismul. Generozitatea este pe listă pentru că cei care au întocmit raportul spun că atunci când ajuți cu bani sau cu timpul tău te simți mult mai bine.

Dacă ne uităm pe listă ne dăm seama de ce suntem nefericiți noi, românii.

Știați că în Emiratele Arabe Unite există un Minister al Fericirii? Da, există acest minister și are ca program să aducă ţara în top 5 mondial al celor mai fericite state din lume, până în 2021. Pe agenda acestui minister se află un program care își propune să schimbe modul în care se raportează oamenii la fericire, dar și să implementeze politici și programe sociale pentru a ajunge acolo.

Nu știu dacă va apărea și la noi un astfel de minister, dar putem încerca chiar noi să schimbăm ceva. Fiecare dintre noi!

Până la urmă ce este fericirea?

În mod sigur nu înseamnă să te simți bine tot timpul. Lucrul acesta este aproape imposibil. Cred că și fericirea, ca orice lucru important, are nevoie de efort. Să alegem să vedem partea bună în orice, să ne cultivăm capacitatea de a controla cum ne simțim și cu puțină practică, putem forma obiceiuri pentru o viață mai împlinită.

Harta fericirii tale cum arată?

Știi exact ce te face fericit(ă) sau încerci diverse lucruri care par să te mulțumească la un moment dat? Multe ne vâjâie prin cap și nu reușim, de cele mai multe ori să găsim drumul.

Eu mi-am scris pe o coală de hârtie ce vreau să fac, ce vreau să fiu, ce vreau să știu și ce vreau să am. Harta fericirii mele. Mă ajută să mă concentrez asupra obiectivelor mele.

Poate vă ajută și pe voi să vă organizați!

Aici aveți o alt mod de a ne relaxa. 

Foto articol: https://www.pexels.com/

harta fericirii
Download fișier pdf

Harta fericirii print

Spor la găsit fericirea! 😊

Hai să păstrăm legătura prin newsletter.

Îți plac poveștile mele și vrei să colaborăm pentru proiectul tău? 

Îți place ce citești?Urmărește-mă și pe Facebook
CLICK AICI

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hai să păstrăm legătura!Abonează-te la newsletter