Oana Hagiescu – Blog de Mămiceală

Cum apare depresia la copii. Semne care ar trebui să ne îngrijoreze

depresia la copii

Zilele trecute am ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu pentru o căpușă. Cât așteptam acolo să rezolvăm „animalul” am auzit rumoare și agitație. Un adolescent încercase să se sinucidă, aruncându-se de la etajul 2.

Țipetele lui mi-au amintit de un articol scris pentru depici.ro. 

Și copiii pot suferi de depresie! Nu înseamnă că orice episod de tristeţe, supărare sau melancolie trebuie catalogat automat ca fiind depresie.

Dar există riscul ca simptomele depresive infantile să fie trecute cu vederea destul de uşor de către părinţi sau familie. Vorbim aici despre “depresia mascată”. Tocmai în aceste cazuri este nevoie de intervenţie specializată.

Am stat de vorbă cu Gabriela Filimon Enea, psihoterapeut, pentru a afla ce lucruri ar trebui să ne dea de gândit în comportamentul copilului și cum intervenim în caz de depresie.

De la ce vârstă putem vorbi despre depresie în cazul copiilor?

Puţin probabil ca până la vârsta de 8-10 ani să putem vorbi despre depresie în cazul copiilor. Din practica de cabinet, aş spune că nu mai devreme de 10-12 ani. La vârste mai mici avem mai degrabă semne de indispoziţie, iritabilitate sau nelinişte.

Cum se manifestă? Ce să ne dea de gândit?

Copilul este mai iritabil decât de obicei, manifestă furie sau ostilitate exagerate, este mai tot timpul plictisit, începe să se confrunte cu o serie de probleme la şcoală – absenteism sau rezultate slabe la învăţătură.

Cel mic începe să-şi piardă interesul pentru activităţi care în trecut îi făceau plăcere, începe să scadă în greutate, pot apărea tulburări de somn sau agitaţie psihomotorie. În cazul copiilor ceva mai mari, 10-12 ani, se adăugă și o stimă de sine scăzută sau vină excesivă şi gânduri iraţionale, chiar gânduri de suicid.

Un lucru important de subliniat este faptul că această simptomatologie ar trebui să fie prezentă și observată de către părinți, cel putin timp de două săptămâni consecutiv. Aceasta perioada ar fi “barometrul” care să ne conducă la supoziţia că ar putea fi vorba de un episod depresiv şi nu doar o stare de disconfort trecătoare.

În unele cazuri, simptomatologia poate fi diferită în funcţie de vârstă şi sex. La băieţii de vârstă şcolară mică apar discuţii cu teme de suicid, iar fetele au stări de anxietate şi idei de persecuţie.

Care sunt cauzele depresiei la copii?

Cel mai adesea depresia ar putea fi “punctul de întâlnire”, pe de o parte, al unor vulnerabilităţi genetice, pe de altă parte, al unui mod de gândire dezadaptativ şi iraţional atunci când copilul se confruntă cu evenimente de viaţă negative. Fiecare om se naşte cu nişte predispoziţii sau vulnerabilităţi. Dacă pe lângă acestea, familia sau mediul social vine să întărească un anumit tipar negativ de gândire şi relaţionare, atunci putem intui rezultatul.

Pentru că vorbim de copii cu vârste de până la 10-12 ani, rolul părinţilor sau al persoanelor apropiate este semnificativ. Să luăm un caz concret: copilul a luat o notă mică, vine acasă împovărat de frică şi ruşine, iar tatăl sau mama îl ceartă. Mai mult, îl compară cu colegul care a luat 10. Discursul interior al copilului va fi, cel mai probabil, următorul: ”Părinţii mei au dreptate. Nu sunt bun de nimic. Sunt un ratat. Aşa voi fi toată viaţa!”.

De cele mai multe ori, acest discurs nu este auzit de părinţi, pentru că nu este rostit cu voce tare. De aici şi până la gândurile iraţionale, care prind contur în mintea celor mici, nu mai este decât un pas:

  • Nu merit să fiu iubit.
  • Sunt lipsit de valoare.
  • Orice aş face, nu voi reuşi.
  • Nimic nu-mi iese, oricât m-aş strădui.
  • La ce este bună viaţa?

Cu un asemenea discurs interior este greu să porneşti în viaţă, mizând pe cartea optimismului!

Cum se tratează depresia la copii și care sunt riscurile dacă nu este descoperită la timp citește pe depici.ro.

Citește și despre conturile secrete de Instagram, FINSTA și de ce simt nevoia adolescenții să se ascundă online aici.

Abonează-te la newsletter ca să afli când scriu ceva nou.

Îți plac poveștile mele și vrei să colaborăm pentru proiectul tău?

Lasă un comentariu...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și...

expunere la ecrane

Efectele negative ale supraexpunerii copiilor la ecrane

Cazurile de copii cu întârzieri în dezvoltarea psihică și a limbajului, deficit de atenție, hiperactivitate, tulburări de comportament au crescut cu 34%, conform specialiștilor Asociației pentru Sănătate Mintală a Copilului. Iar lucrul

Hai să păstrăm legătura

Abonează-te la Newsletter