Oana Hagiescu – Blog de Mămiceală

Copilul nu vorbește! Cum am ajuns la psiholog!

copilul nu vorbește

Pe toate site-urile de mămici există câte o mamă disperată că are un copil care nu vorbește cât și cum ar trebui. Comparativ cu graficele pediatrilor și, mai grav, comparativ cu ceilalți copii din parc.

Într-o anumită perioadă, una dintre acele mămici am fost EU!

Ți se spune să nu faci comparații între copii. Cred ca în primii ani, când ești oricum speriată de orice, acest sfat nu prea are multe șanse de izbândă. 

Nu ai cum să nu observi copiii și să nu îl analizezi pe al tău. Pentru că vrei să fie totul bine, deși nu prea ai control asupra lucrurilor.

Pe la 1 an și câteva luni, mergeam noi zilnic în parc și vedeam copii care începuseră să spună lucruri. Îmi amintesc perfect o fetiță cu 2-3 luni mai mare decât Alexa care spunea poezii. 

Draga mea, nici pâs. Nu spune mama, tata, apă. Nimic!

Vorbeam cu ea non-stop, îi repetam cuvinte, îi arătam tot felul de lucruri. Nimic! 

Este foarte hotărâtă de felul ei! 

Dar hotărârea aceasta a ei de a nu vorbi, m-a adus în pragul disperării! 

Timpul trecea și ea tot nimic, iar panicile mele au crescut.

Am început să o văd diferită de ceilalți! Obiceiuri obișnuite la copiii de vârsta ei păreau „probleme”. 

Stăteam pe net și căutam confirmări pentru temerile mele. Știm cu toții ca pe internet găsești tot ce îți dorești să găsești. Forumuri, bloguri, citeam tot și anxietatea căpăta valori din ce în ce mai mari.

Când am început să mă trezesc noaptea cu un ghem în piept, de groază că nu vorbește, am decis să cer ajutor. 

Am mers la psiholog și timp de câteva ședințe m-a „ghidat spre lumină”, ca să spun așa. 

M-a calmat cu întrebări simple și îndemn la introspecție. Problema nu era la ea, evident, ci la mine! 

După o nastere cu peripeții (când o să am curaj, povestesc) a rămas în mine teama. Dar la psiholog am învățat să țin această teamă sub control!

Și am mai făcut ceva: am dus-o pe ea la neurolog. Cel mai rău drum spre Spitalul Obregia, speriată de ce ar putea să îmi spună doctora. Mi-a spus clar: nu are nimic! Nu vorbește pentru că nu vrea să vorbească!

Pur și simplu seamănă cu mine: am vorbit la 2 ani și când am început, nu m-am mai oprit. Cine mă cunoaște, poate confirma! 

Când a început grădi, la 1 an si 10 luni, tot nimic nu spunea. Ce nevoie avea?! 

Stăteam acasă noi două toată ziua și doar clipea și eu știam ce vrea. De ce să se sinchisească?!

La grădiniță îmi ziceau educatoarele că se uită la ușă și zice MAMA. Iar eu mă înduioșeam și eram puțin invidioasă că ele o aud și eu nu. 

La câteva zile după începerea grădiniței a spus: IAIA. Habar nu aveam ce înseamnă, dar eram extrem de bucuroasă. Acasă am găsit în rucsăcel o lalea mică făcută cu educatoarea. IAIA=LALEA! 

lalea hartie

Și încet încet, a început să spună cuvinte, iar la 2 ani și jumătate făcea corect acorduri, folosea pluraluri și fraze foarte complicate. La 3 ani și aproape jumătate are foarte puține cuvinte pe care le „pocește”, iar frazele sunt din ce în ce mai elaborate.

Copilul nu vorbește, nu vorbește, dar și când vorbește!

Ea, de fapt, acumula cuvinte și când s-a simțit pregătită, a început să le rostească, neîncetat aș putea să spun acum. 

Expresia „fiecare copil are ritmul lui” nu este doar celebră, ci și foarte adevărată!

Lăsați copilul să crească în felul și la timpul lui, dar dacă aveți panici și îndoieli cereți ajutor. 

Nu sunteți „nebune” dacă mergeți la psiholog sau la “verificat copilul”!

În primii ani de mămicie, hormonii tropăie prin corpurile noastre și stresul prin capetele noastre! 

De aici iau eu materiale de joacă și inspirație.

Alte panici de mamă aici.

Îți plac poveștile mele și vrei să colaborăm pentru proiectul tău? 

2 thoughts on “Copilul nu vorbește! Cum am ajuns la psiholog!”

  1. Dacă Alex a vorbit fluent și corect înaintea/contrar cărților, graficelor și credinței că băieții vorbesc mai târziu, Sara la 2 ani abia zicea ceva. Good luck să nu faci comparații între copii chiar dacă rațional știi că nu are sens. :)) Apoi, brusc, a început să vorbească, cu progrese vizibile de la o zi la alta. La 2 ani și 3 luni vorbea în fraze, iar acum la 4 ani fără vreo 4 luni nu o mai oprește nimeni. :))

Lasă un comentariu...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *