Oana Hagiescu – Blog de Mămiceală

Ce este bruxismul – află de ce scrâșnesc copiii din dinți

bruxism

Știi sunetul acela enervant din dinți? Copiii, dar și adulții, scrâșnesc din dinți și ai impresia că dinții se vor sparge în mii de bucăți. 

Pentru că și Alexa mai  face câteodată așa, am vrut să văd ce este de făcut. 

Am vorbit pentru depici.ro cu Andreea Miu, medic stomatolog, despre bruxism, această problemă destul de frecventă la copii. 

Am aflat că bruxismul este considerat normal (funcțional) între vârstele 3-7 ani, începând cu apariția dinților de lapte și până când erup măselele permanente de pe ambele arcade. 

Ce anume cauzează această afecțiune, bruxism?

Nu este încă foarte clar. Există totuși câteva cauze asociate: stresul, anxietatea (factori psihologici), malocluzia (poziția incorecta a dinților), probleme date de lipsa de odihnă. La copii cauza principală o reprezintă etapa de schimbare a dentiției temporare sau dezvoltarea disproporționată a oaselor maxilare. 

Acest lucru este considerat normal pentru că articulația temporo-mandibulară nu este complet dezvoltată. Mai exact cavitatea glenoidă, adică locul în care este prinsă mandibula de maxilar. Până la acea vârsta copiii au o articulație plană și din acest motiv copilul își poate mișca mandibula în tot felul de poziții anormale, neavând încă o poziție stabilă, unică.

În timpul acestor mișcări se aud sunetele de scrâșnit, care îi sperie pe părinții. Aceste mișcări ajută la creșterea și dezvoltarea oaselor și la poziționarea lor corectă. Bruxismul are rol de echilibrare ocluzală și dacă nu duce la alterări ale aparatului dento-maxilar este considerat fiziologic. Este și un mecanism prin care se elimina stresul de peste zi. 

Dr. Andreea Miu spune că știe foarte mulți părinți care se îngrijorează din acest motiv, dar spune că nu este cazul.

Pentru a scapă totuși de orice îngrijorare, recomandarea este să se realizeze un consult stomatologic, începând cu vârsta de 3 ani. În urma acestui consult, specialistul va verifica starea dinților și a oaselor și va stabili care sunt pașii de urmat.

Deși nu este un sunet plăcut urechilor, scrâșnitul dinților nu este, de cele mai multe ori, o problemă. Dar pentru a fi siguri că așa este, un consult de specialitate ne elimină toate grijile. 

Citește interviul cu medicul stomatolog, Andreea Miu, pe www.depici.ro.

Citește și despre mușcăturile de pisică și de ce nu este bine să le ignorăm aici
Foto: https://www.freepik.com/

Abonează-te la newsletter ca să afli când scriu ceva nou.

Îți plac poveștile mele și vrei să colaborăm pentru proiectul tău? 

Lasă un comentariu...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și...

expunere la ecrane

Efectele negative ale supraexpunerii copiilor la ecrane

Cazurile de copii cu întârzieri în dezvoltarea psihică și a limbajului, deficit de atenție, hiperactivitate, tulburări de comportament au crescut cu 34%, conform specialiștilor Asociației pentru Sănătate Mintală a Copilului. Iar lucrul

Hai să păstrăm legătura

Abonează-te la Newsletter